| Administratia ArcelorMittal Galati refuza o noua negociere a Contractului Colectiv de Munca |
|
|
|
| duminică, 18 mai 2008 | ||||||
![]() Sindicatele Solidaritatea şi Forum de la ArcelorMittal Galaţi au cerut administraţiei să înceapă negocierile noului Contract Colectiv de Muncă, dar reprezentanţii companiei afirmă că discuţiile pe acestă temă s-au încheiat şi nu au niciun motiv să le reia. Fără cele două sindicate însă noul CCM nu poate fi înregistrat însă la Direcţia de Muncă Galaţi şi nu poate produce efecte legale Solidaritatea şi Forum susţin că noi negocieri ar trebui făcute în intervalul 13 mai-13 iunie, când expiră contractul Reprezentanţii companiei spun că ultima ofertă este una corectă şi nu au un motiv să se întâlnească din nou cu sindicaliştii "S-a ajuns la o etapă în care, uitându-ne la starea în care se găseşte compania şi la programul ei de dezvoltare pentru viitor, am făcut o ofertă şi noi considerăm că este o ofertă foarte corectă şi deja am implementat-o începând cu 1 ianuarie 2008 Desigur, suntem deschişi la discuţii cu oricine şi ceea ce ne dorim este ca Solidaritatea şi Forum să accepte oferta corectă pe care am făcut-o Considerăm că timpul de negociere a fost foarte lung Acum ne aşteptăm ca toată lumea să lucreze pentru companie, să funcţioneze acest combinat la capacitate", a declarat Augustine Kochuparampil, general manager al ArcelorMittal Galaţi, într-o conferinţă de presă susţinută duminică, la sediul companiei În opinia sa, probabilitatea declanşării unei noi greve este redusă, chiar dacă recunoaşte că muncitorii nu au obţinut majorările salariale dorite Gheorghe Tiber, liderul Solidarităţii, a spus recent că va înregistra un nou conflict de muncă dacă administraţia refuză noi negocieri iar după data de 13 iunie nu va fi un nou CCM tipăreşte articol t_rid="mediafaxro"; _uacct = "UA-497209-3";urchinTracker(); [...] Mediafax.ro
Powered by !JoomlaComment 3.1.0 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved. |
||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| STIRI SPORTNalbandian si Ferrer vor deschide finala Cupei Davisjoi, 20 noiembrie 2008Argentinianul David Nalbandian si spaniolul David Ferrer se vor infrunta in primul meci de simplu al finalei Cupei Davis de la Mar del Plata.
| STIRI SOCIALESindicalistii CFR decid luni daca intra in greva generalajoi, 20 noiembrie 2008Sindicaliştii CFR decid, luni, dacă declanşează greva generală, susţinând că a trecut termenul de două săptămâni dat Guvernului pentru a... | STIRI EXTERNEUn judecator american a ordonat punerea in libertate a 5 detinuti de la Guantanamo joi, 20 noiembrie 2008Cei cinci fac parte dintr-un grup de 6 algerieni rezidenţi în Bosnia,care au fost arestaţi în 2002. Aceştia au contestat în justiţiearestarea lor de către... | ||
| STIRI SPORTA inceput demolarea Stadionului Municipal "Ion Moina" din Clujjoi, 20 noiembrie 2008Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, a dat, joi, startul la lucrarile de demolare a Stadionului Municipal “Ion Moina”, care vor dura aproximativ sase luni, transmite... | STIRI SPORTAdriano: "Daca nu joc la Inter, imi caut alta echipa"joi, 20 noiembrie 2008Atacantul lui Internazionale Milano, Adriano, a recunoscut ca are probleme in relatia cu Jose Mourinho si a anuntat ca intentioneaza sa plece in cazul in care nu va juca in meciurile urmatoare.
| ALTE STIRI | ||
Ziare Felicitari SibiuOnline Stiri Free scripts Free drivers Dacia Sandero Divertisment Dragoste si iubire Declaratii de dragoste Vrei contabil? In-Cult Blog Jocuri Barbie Oltenita Portal Universitatea Craiova Parerea mea Filme si Subtritari Fotografie Ziare-Online Agentie de Turism Poze Amenajari interioare si exterioare Mesaje Horoscop Curs Valutar Stiri Sportive Vreme | Bancuri | Miniclip | Technology News
Id-uri de messenger
Top Copii
avatare cool