| Boc: Propunerea lui Geoana privind amnistia fiscala, o invitatie la coruptie |
|
|
|
| sâmbătă, 15 noiembrie 2008 | ||||||
![]() Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, la Snagov, la un miting electoral, că propunerea liderului PSD Mircea Geoană privind amnistia fiscală, după alegeri, reprezintă doar o "invitaţie la corupţie" şi un mesaj către firmele care dau bani PSD şi PNL în campanie. "Asa înseamnă să îi ştergi de datorii pe cei care au la bugetul de stat mulţi bani de dat Ce face Geoană şi PSD-ul nu este altceva decât o invitaţie la corupţie şi reconfirmă încă o dată că PSD este partidul corupţiei generalizate, aşa cum a fost şi în perioada 2001-2004", a spus Emil Boc Preşedintele PDL a ţinut să explice "ce înseamnă de fapt această amnistie fiscală", în termeni populari: "Înseamnă aşa: a«Mă proştilor, mă fraierilor care plătiţi impozite şi taxe, voi plătiţi-le, că ăia care sunt de-ai noştri, de la PSD şi PNL, îi scutim după ce ajungem la putere Adică daţi-ne banii nouă, acum în campanie, voi firmele astea care aveţi datorii, că după ce ajungem la guvernare mai dăm noi o ordonanţă şi vă ştergem toate datoriilea»" El a mai spus că "aceasta este, de fapt, adevărata faţă a PSD - guvernare pentru ei, pentru oamenii lor, pentru grupurilor lor de putere" Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, în cadrul unei întâlniri cu studenţii Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir, că social-democraţii analizează posibilitatea introducerii, după alegeri, a unei amnistii fiscale limitate pentru cei ce-şi aduc veniturile în legalitate Geoană a spus că, pentru evitarea efectelor crizei financiare mondiale, nu este suficient un simplu plan anti-criză, ci este nevoie de "un adevărat big-bang", care să constea în stimularea economiei pe termen scurt, investiţii guvernamentale masive şi o amplă reformă a statului[...] Mediafax.ro
Powered by !JoomlaComment 3.1.0 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved. |
||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| STIRI SPORTBoya quotVin sami fac bagajele Nu mai stau la Rapidquotmiercuri, 07 ianuarie 2009Atacantul Pierre Boya este decis sa plece de la Rapid, jucatorul african spunand ca nu a mai primit niciun ban de cateva luni si ca in aceste conditii nu se poate face performanta in Giulesti.
| STIRI ECONOMIEPIB nominal de 588 mld lei si inflatie de 53 in 2009 dupa discutiile dintre Pogea si Isarescumiercuri, 07 ianuarie 2009Noile prognoze macroeconomice pentru anul 2009 indică un PIB nominal de 588 miliarde de lei şi o inflaţie medie în urcare la 5,3%, date care au fost discutate, marţi, de... | STIRI SOCIALERADET sustine ca nu vor fi probleme cu furnizarea energiei termice in Capitalamiercuri, 07 ianuarie 2009Bucureştenii nu vor avea probleme cu încălzirea în urma sistării livrărilor de gaze, o parte din termocentrale urmând să funcţioneze pe bază de... | ||
| STIRI AUTOLancia reinnoieste gama Ypsilonmiercuri, 07 ianuarie 2009
| STIRI SPORTDica poate doar in amicalemiercuri, 07 ianuarie 2009Mijlocasul Nicolae Dica a marcat doua goluri in partida amicala pe care echipa Catania a castigat-o, marti, in deplasare, cu scorul de 6-0 (4-0), in fata formatiei de amatori Belpasso, informeaza... | ALTE STIRI | ||
Ziare Felicitari SibiuOnline Stiri Free scripts Free drivers Dacia Sandero Divertisment Dragoste si iubire Declaratii de dragoste Vrei contabil? In-Cult Blog Jocuri Barbie Oltenita Portal Universitatea Craiova Parerea mea Filme si Subtritari Fotografie Ziare-Online Agentie de Turism Poze Amenajari interioare si exterioare Mesaje Horoscop Curs Valutar Stiri Sportive Vreme | Bancuri | Miniclip | Technology News
Id-uri de messenger
Top Copii
avatare cool