| Daimler va intrerupe productia la doua fabrici timp de patru saptamani |
|
|
|
| luni, 27 octombrie 2008 | ||||||
![]() Constructorul auto german Daimler va întrerupe activitatea la două fabrici din Germania, timp de patru săptămâni, în decembrie-ianuarie, dublând astfel scăderea obişnuită a capacităţii pe timpul sărbătorilor de iarnă, după declinul puternic al cererii. 000 de salariaţi de la una din aceste fabrici, faţă de perioada normală de 2-3 săptămâni în timpul sezonului sărbătorilor de iarnă Acţiunile Daimler, care au căzut deja cu două treimi faţă de valoarea de la începutul anului, s-au depreciat luni, în urma informaţiilor apărute în presă cu privire la cele două uzine, cu 12,1% Profitul Daimler a scăzut de trei ori în trimestrul al treilea, iar compania şi-a redus proiecţia privind veniturile şi câştigurile pe acest an Divizia europeană a General Motors, Opel, constructorul german BMW şi companiile Seat şi Skoda din cadrul Volkswagen au anunţat că vor reduce producţia din cauza scăderii cererii[...] Mediafax.ro
Powered by !JoomlaComment 3.1.0 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved. |
||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| STIRI AUTODiesel de la Jaguar pentru Land Rover Discovery si Range Rover Sportmiercuri, 07 ianuarie 2009Land Rover Discovery si Range Rover Sport vor dispune de motorul de 3 litri diesel de la Jaguar, care genereaza 237 sau 272 CP. Motorul este o versiune imbunatatita a lui AJV6 de 2.7 litri care... | STIRI SPORTSteaua a pierdut partida cu NZ Stars din Liga MOL dar ar putea castiga la quotmasa verdequotmiercuri, 07 ianuarie 2009Steaua a fost invinsa, marti, cu scorul de 2-0 (1-0, 1-0, 0-0), de NZ Stars Budapesta, intr-un meci din Liga MOL, insa ar putea castiga aceasta intalnire la "masa verde" din cauza faptului... | STIRI SPORTJovetici quotMutu este maestrul loviturilor liberequotmiercuri, 07 ianuarie 2009Atacantul muntenegrean al echipei AC Fiorentina, Stevan Jovetici, a declarat, marti, intr-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport, ca Adrian Mutu este cel mai bun executant de lovituri... | ||
| STIRI MONDENEIliescu isi doreste de Sf Ion sanatatemiercuri, 07 ianuarie 2009Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, la fostul sediu senatorial din strada Atena, unde primeşte vizita celor care doresc să îi ureze "La Mulţi... | STIRI AUTOToyota isi inchide fabricile din Japonia pentru 11 zilemiercuri, 07 ianuarie 2009Compania auto Toyota, zdruncinata serios de cele mai scazute vanzari
| ALTE STIRI
| ||
Ziare Felicitari SibiuOnline Stiri Free scripts Free drivers Dacia Sandero Divertisment Dragoste si iubire Declaratii de dragoste Vrei contabil? In-Cult Blog Jocuri Barbie Oltenita Portal Universitatea Craiova Parerea mea Filme si Subtritari Fotografie Ziare-Online Agentie de Turism Poze Amenajari interioare si exterioare Mesaje Horoscop Curs Valutar Stiri Sportive Vreme | Bancuri | Miniclip | Technology News
Id-uri de messenger
Top Copii
avatare cool