Un Gica Hagi mai suparat (şi parca mai coerent) ca niciodata, inghitindu-şi cu greu nodurile din gat, si-a anuntat demisia de la Steaua, dupa doar o luna şi ceva de la inceperea sezonului.  Desi lasa inca in ceata multe aspecte (si cine stie daca vom afla vreodata toate dedesubturile), demisia lui Hagi vine sa confirme cateva lucruri, pe care le banuiam, ce-i drept, dar nu voiam sa le credem. Iata doua dintre ele:

1. Hagi nu prea le are cu antrenoratul. Nu e nici o rusine in asta. Nu toti marii jucatori au ajuns si mari antrenori. In cazul romanilor, doar despre Mircea Lucescu s-ar putea spune acest lucru. Atata doar ca marii jucatori care au simtit ca nu au stofa de antrenori au avut inspiratia sa nu se apuce de asta. Unii s-au lansat in afaceri (Gica Popescu de exemplu), altii au ramas in lumea sportului, ba extragand cate o bila din urne la vreo tragere la sorti, ba tinand cate-un discurs, ba mai dand cate un lat la inceputul unui meci, avand totusi un rol mai mult decorativo-publicitar (cazul lui Pele, bunaoara), iar altii au disparut cu totul din prim-plan. Problema e ca Hagi a tinut mortis s-o faca şi pe-asta. I s-a iertat ratarea de la nationala, iar semi-esecurile din Turcia şi de la Poli au fost catalogate drept accidente. Am sperat cu totii ca lipsa de inspiratie şi de idei va fi mascata de noroc şi compensata de calitatile jucatorilor. Intr-un fel, Hagi ar fi meritat asta. Daca ne aducem aminte, Dumitru Dumitriu şi Mihai Stoichita au fost facuti „mari antrenori” de o echipa a Stelei la care singura lor contributie a fost faptul ca nu si-au bagat nasul sa strice un mecanism care mergea aproape uns. Din pacate, in cazul lui Hagi, n-a fost sa fie.

2. Mai trist decat atat, se dovedeste ca ceea ce parea initial doar un personaj pitoresc, „slobod la gura dar bun la suflet”, la care „ce-i in gusa-i şi-n capusa”, glumetul stirilor sportive şi circarul talk-show-lui de la OTV, perceput mai degraba ca o persoana limitata in ceea ce priveste strategiile, l-am numit pe Gigi Becali, e de fapt un jucator mult mai abil decat credeam noi. Stiam ca Gigi Becali are bani sa cumpere orice, inclusiv suflete, stiam ca isi rezolva problemele prin intermediul ministrilor, iar cand nu se poate altfel, cu bodyguarzii. Dar sa fie atat de smecher incat sa faca pe placul publicului ducandu-l pe Hagi la Steaua si sa-l forteze sa plece dupa nici 4 luni de contract, asta nu am crezut. A lasat lumea sa creada ca a ramas „cioban” in timp ce el şi-a vazut de treaba in cel mai pur stil machiavelic. Şi cu cine? Tocmai cu Hagi, unul dintre simbolurile natiunii.

3. Chiar si legaturile foarte puternice (iar legaturile de familie dintre machedoni sunt dintre cele mai puternice) isi au pretul lor, iar Hagi l-a aflat pe propria-i piele. In conditiile acestea, chiar te intrebi daca mai poti avea incredere in cineva.

Ramane senzatia ca s-a facut si dreptate şi nedreptate in acelasi timp. Pe de o parte, Hagi nu avea stofa de Steaua, dar nici nu merita sa fie tratat in felul acesta. Sa traiesti intr-o lume in care se face dreptate printr-o nedreptate este, poate, unul dintre cele mai teribile paradoxuri de care puteam avea parte!

 Autor: Lucian Stana

Comentarii

Adauga comentariu nou! Cauta RSS

Adauga un comentariu
Nume:
Email:	nu ma anunta:anunta-ma:
Site Web:
Titlu:
	Te rog introdu codul din figura !!!

Powered by !JoomlaComment 3.1.0

Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved.