| Iliescu: Basescu e vinovat pentru anarhia si lipsa de comunicare dintre institutii |
|
|
|
| joi, 15 mai 2008 | ||||||
![]() Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, joi, că alianţa la guvernare după 2004 a instaurat "anarhie totală în viaţa structurilor statale" şi lipsă de comunicare între factorii de decizie, fostul preşedinte susţinând că principalul vinovat pentru această situaţie este Traian Băsescu. "Să provocăm, să declanşăm o dezbatere naţională foarte serioasă, ce a însemnat alternanţa după 2004 şi pierderea pentru ţară a acestei situaţii care s-a creat, prin anarhia totală care s-a instaurat în viaţa structurilor statale, lipsa de comunicare între principalii factori de decizie, de acţiune, la nivel naţional, instituţia preşedintelui, Guvernul, Parlamentul E un lucru care afectează funcţionarea statului în ansamblu şi cu efecte asupra întregii societăţi", a spus preşedintele de onoare al PSD Întrebat cine este principalul vinovat pentru crearea "anarhiei" şi pentru lipsa de comunicare la care se referă, Iliescu a spus că vinovatul este Traian Băsescu, explicând că actualul preşedinte, după ce a câştigat "la mustaţă" alegerile în faţa lui Adrian Năstase, a determinat "formarea unui Guvern care nu are suport, şantajând UDMR-ul şi PC-ul ca să asigure o majoritate parlamentară pro-guvernamentală" Ion Iliescu a menţionat că nu critică ideea de alternanţă la guvernare, care în sine este un lucru democratic, ci critică alternanţa la guvernare petrecută în România după anul 2004 [...] Mediafax.ro
Powered by !JoomlaComment 3.1.0 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved. |
||||||
| < Precedent | Urmator > |
|---|
| STIRI ECONOMIERomtelecom: Mentinerea deciziei de reducerea a tarifelor de interconectare, o masura normalajoi, 20 noiembrie 2008Decizia Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii (ANC) de a pune în practică, de la 1 ianuarie 2009, ultima etapă de reducere a tarifelor de interconectare ale... | STIRI AUTODaimler renunta la 570 de angajatijoi, 20 noiembrie 2008Producatorul auto german Daimler va reduce numarul angajatilor din
| STIRI SPORTLucescu: "Ne dorim sa ne impunem cu Dinamo"joi, 20 noiembrie 2008Antrenorul lui FC Brasov, Razvan Lucescu, a afirmat ca jucatorii sai isi propun obtinerea celor trei puncte din intalnirea cu Dinamo.
| ||
| STIRI ECONOMIEMetro castiga recursul impotriva sentintei de insolventa in procesul cu Tonelijoi, 20 noiembrie 2008Curtea de Apel Bucureşti a admis, joi, recursul declarat de Metro Cash&Carry România împotriva sentinţei prin care Tribunalul Bucureşti a dispus, în luna mai,... | STIRI JUSTITIEPeste 40 de consilieri juridici din Ministerul Justitiei, corigenti la Drept. Cum comentati? joi, 20 noiembrie 200842 de candidaţi, cu specializare juridică au susţinut examenul dedefinitivat ca procuror sau judecător. 33 dintre aceştia lucrează laDirecţiile de Afaceri Europene,... | ALTE STIRI
| ||
Ziare Felicitari SibiuOnline Stiri Free scripts Free drivers Dacia Sandero Divertisment Dragoste si iubire Declaratii de dragoste Vrei contabil? In-Cult Blog Jocuri Barbie Oltenita Portal Universitatea Craiova Parerea mea Filme si Subtritari Fotografie Ziare-Online Agentie de Turism Poze Amenajari interioare si exterioare Mesaje Horoscop Curs Valutar Stiri Sportive Vreme | Bancuri | Miniclip | Technology News
Id-uri de messenger
Top Copii
avatare cool