Nationala de handbal feminin a Romaniei a invins China la JO
luni, 11 august 2008
Naţionala de handbal feminin a României a învins, luni, reprezentativa similară a Chinei, cu scorul de 34-20 (17-11), în cel de-al doilea meci din cadrul grupei A, la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Incomodată la început de defensiva avansată a Chinei, echipa României a pus accentul pe atacul rapid, după paradele excelente ale Luminiţei Huţupan-Dinu, reuşind să dejoace astfel tactica asiaticelor
Gazdele s-au ţinut "scai" totuşi, ajungând la doar un gol, 7-6 (min 14), dar n-au reuşit mai mult, în pofida susţinerii propriilor fani După 12-6 (min 19), România şi-a mărit avantajul constant, graţie relaţiei bune în ofensivă a duetului Stanca-Amariei La pauză, 17-11
Debutul părţii secunde a aparţinut Chinei, care s-a apropiat la patru goluri (18-14, min 39), dar n-a reuşit să facă faţă fizic constant, iar căderea adversarelor, coroborată cu apărarea bună a României, susţinută de portarul Huţupan-Dinu, a condus la un deznodământ previzibil: victoria la scor a tricolorelor A contat mult în repriza secundă nu doar evoluţia bună a portarului Huţupan-Dinu, ci şi precizia extremei Ramona Maier România a marcat spectaculos, printr-o aeriană a interului Carmen Amariei, care a şi stabilit ulterior scorul final, 34-20
Marcatoarele echipei României au fost: Amariei 9, Maier 8, Stanca 6, Brădeanu 4, Beşe şi Meiroşu, câte 2, Nechita-Olteanu, Ardean-Elisei şi Lecuşanu, câte 1
Din tabăra Chinei s-a remarcat Wei Qiu Xiang, cu 6 goluri
În partida de debut din grupa A, reprezentativa antrenată de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi a învins fără probleme echipa Kazahstan, cu scorul de 31-19 (13-10)
Programul naţionalei României în continuare este următorul: cu Franţa (miercuri, ora 525), cu Angola (vineri, ora 1030) şi cu Norvegia (duminică, ora 840)
În grupa B evoluează echipele Rusiei, Germaniei, Ungariei, Coreea de Sud, Suedia şi Brazilia
Alte rezultate ale zilei de luni: Franţa-Kazahstan 21-18 (grupa A), Norvegia-Angola 31-17 (grupa A), Ungaria-Brazilia 28-28, Coreea de Sud-Germania 30-20 (grupa B) Ultimul meci al al zilei este programat între Rusia şi Suedia (grupa B)
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală[...]
Problemele dinților sau ale gingiei pot fi foarte eficient tratate cu produse gemoterapice, care se asociază de multe ori cu remedii homeopatice, pentru o mai bună eficiență. Schema cea mai importantă pentru prevenirea cariilor dentare la copii e... >>
În unele cazuri chirurgia pe cord deschis poate fi cea mai bună opțiune pentru pacienții cu probleme ale valvelor cardiace. Termenul de chirurgie pe cord deschis implică deschiderea pieptului utilizând o mașină inimă-plăm&ac... >>
Pseudoocluzia intestinală primară (idiopatică) nu este o obstrucție intestinală adevărată. Mai degrabă, este o tulburare a motilității care produce alterarea funcției intestinale într-o manieră asemănătoare cu ocluzi... >>
Coccidioidomicoza este cauzată de inhalarea de spori de fungi Coccidioides immitis, care se află în sol în anumite zone aride. De cele mai multe ori, coccidioidomicoza nu produce nici un simptom. Dar aproximativ 10% dintre pers... >>
Dacă aveți diabet, vă crește riscul de a avea probleme cu picioarele. Atunci când rețeaua de nervi de la nivelul picioarelor este afectată, pierdeți o parte din capacitatea de a simți durerea. Vă puteți tăia sau puteți face o bășică fără ... >>