Un Gica Hagi mai suparat (şi parca mai coerent) ca niciodata, inghitindu-şi cu greu nodurile din gat, si-a anuntat demisia de la Steaua, dupa doar o luna şi ceva de la inceperea sezonului.  Desi lasa inca in ceata multe aspecte (si cine stie daca vom afla vreodata toate dedesubturile), demisia lui Hagi vine sa confirme cateva lucruri, pe care le banuiam, ce-i drept, dar nu voiam sa le credem. Iata doua dintre ele:

1. Hagi nu prea le are cu antrenoratul. Nu e nici o rusine in asta. Nu toti marii jucatori au ajuns si mari antrenori. In cazul romanilor, doar despre Mircea Lucescu s-ar putea spune acest lucru. Atata doar ca marii jucatori care au simtit ca nu au stofa de antrenori au avut inspiratia sa nu se apuce de asta. Unii s-au lansat in afaceri (Gica Popescu de exemplu), altii au ramas in lumea sportului, ba extragand cate o bila din urne la vreo tragere la sorti, ba tinand cate-un discurs, ba mai dand cate un lat la inceputul unui meci, avand totusi un rol mai mult decorativo-publicitar (cazul lui Pele, bunaoara), iar altii au disparut cu totul din prim-plan. Problema e ca Hagi a tinut mortis s-o faca şi pe-asta. I s-a iertat ratarea de la nationala, iar semi-esecurile din Turcia şi de la Poli au fost catalogate drept accidente. Am sperat cu totii ca lipsa de inspiratie şi de idei va fi mascata de noroc şi compensata de calitatile jucatorilor. Intr-un fel, Hagi ar fi meritat asta. Daca ne aducem aminte, Dumitru Dumitriu şi Mihai Stoichita au fost facuti „mari antrenori” de o echipa a Stelei la care singura lor contributie a fost faptul ca nu si-au bagat nasul sa strice un mecanism care mergea aproape uns. Din pacate, in cazul lui Hagi, n-a fost sa fie.

2. Mai trist decat atat, se dovedeste ca ceea ce parea initial doar un personaj pitoresc, „slobod la gura dar bun la suflet”, la care „ce-i in gusa-i şi-n capusa”, glumetul stirilor sportive şi circarul talk-show-lui de la OTV, perceput mai degraba ca o persoana limitata in ceea ce priveste strategiile, l-am numit pe Gigi Becali, e de fapt un jucator mult mai abil decat credeam noi. Stiam ca Gigi Becali are bani sa cumpere orice, inclusiv suflete, stiam ca isi rezolva problemele prin intermediul ministrilor, iar cand nu se poate altfel, cu bodyguarzii. Dar sa fie atat de smecher incat sa faca pe placul publicului ducandu-l pe Hagi la Steaua si sa-l forteze sa plece dupa nici 4 luni de contract, asta nu am crezut. A lasat lumea sa creada ca a ramas „cioban” in timp ce el şi-a vazut de treaba in cel mai pur stil machiavelic. Şi cu cine? Tocmai cu Hagi, unul dintre simbolurile natiunii.

3. Chiar si legaturile foarte puternice (iar legaturile de familie dintre machedoni sunt dintre cele mai puternice) isi au pretul lor, iar Hagi l-a aflat pe propria-i piele. In conditiile acestea, chiar te intrebi daca mai poti avea incredere in cineva.

Ramane senzatia ca s-a facut si dreptate şi nedreptate in acelasi timp. Pe de o parte, Hagi nu avea stofa de Steaua, dar nici nu merita sa fie tratat in felul acesta. Sa traiesti intr-o lume in care se face dreptate printr-o nedreptate este, poate, unul dintre cele mai teribile paradoxuri de care puteam avea parte!

 Autor: Lucian Stana

Aseara , Steaua a fost invinsa de o echipa net inferioara cel putin la nivel financiar de Slavia Praga , vicecampioana Cehiei cu scorul de 2-1 , desi pe teren echipa antrenata de Hagi nu a aratat rau . Slavia a fructificat ce a avut , a jucat inteligent , la rezultat asa cum facuse si cu Ajax de a obtinut biletele pentru Liga Campionilor . In antiteza , Gigi Becali nu mai suporta rateurile echipei si despartirea de Gheorghe Hagi pare iminenta.
                                    Echipa Bucuresteana este intr-o vizibila suferinta in fata portii , la finalizare si totodata in rezultate , in afara de intrarea in grupele Uefa Champions League , nicio realizare notabila , mai ales pentru un club de talia Stelei unde se cer performante imediate .
                                    In celalalt meci al grupei  , Arsenal a spulberat Fc.Sevilla cu scor de neprezentare - 3-0 . In urmatoarea partida a Stelei din grupa , la Bucuresti isi va face aparitia echipa londoneza , tunarii fiind cea mai in forma echipa de pe continent . Pentru Steaua nu se preconizeaza tocmai vremuri bune , in campioant , sambata vor avea de "semnat" un meci dificil la Arad , cu UTA .

Autor: Viorel Savastru 

   A fost odată ca niciodată un prinţ. Dar nu era un prinţ ca toţi prinţii, ci unul strălucitor, în faţa căruia cădeau ca spicele adversarii în luptă, şi a cărui faimă ajunsese peste nouă mări şi nouă ţări. Toţi muritorii se înclinau în faţa minunilor sale de vitejie.
  Şi când a venit timpul a fost încoronat ca rege, lucru ce nu a mirat pe nimeni.   Şi faima i-a crescut şi mai tare, adversarii tremurau înspăimântaţi când dădeau piept cu el, şi muritorii de rând se intreceau în a-i ridica imnuri de slavă.
  Şi nu doar în luptă era neîntrecut regele nostru, ci şi în arta politicii, atunci când era nevoie, cu ochii fulgerând numea şi mazilea supuşii din funcţii, de multe ori drept, şi de foarte puţine strâmb (totuşi, înainte de a fi rege era om). Şi totuşi nu era crud, ci renumit in milostenia lui pentru cei săraci.Pe mulţi i-a ajutat, şi oriunde mergea, oamenii îi mulţumeau pentru bunătatea şi dreptatea sa.
  Dar într-o zi a trebuia sa vina vremea să îşi pună armele în cui, şi oricât a amânat acea zi, timpul a venit. Aşa este trecerea sa, neiertătoare, şi ceasul se apropie sa bată, oricât ne-am ruga să ne mai ierte.
  Şi au urmat vremuri grele pentru bietul rege, vremuri în care doar poveştile îl mai alinau. Şi urmele rănilor ce pâna atunci nu le simţise, incepuseră sa nu-i dea pace.
  Dar, ca orice mare luptator, regele îşi conducea oştile, cunoscând tainele luptelor. Dar, nu de puţine ori, oştenii s-au dovedit nevolnici şi nepricepuţi. Iar regele nu putea înţelege cum nu au braţul lui de fier. Nu ştia că pot fi ăncercaţi de frica. Nu înţelegea.
  Cu oştile sfărâmate în bătălii, a ajuns sa-şi piarda tronul şi cei ce îi ridicau ode acum înălţau cântece deşănţate despre el.
  Scârbit de asemenea oameni, regele a început sa umble prin lume, cărând în spate povara gloriei sale. Pâna într-o zi când a ajuns la o stâna, a celui ce demult fusese ciobanul oilor sale. Şi a fost primit cu surle şi trâmbiţe, şi pus la masă în locul cel mai ales. Şi a aceeptat să rămâna.
  Dar a doua zi i-a fost smulsa coroana de pe cap, fiindu-i înlocuită cu un mănunchi de buruieni, dintre cele mai urât mirositoare. Şi baciul i-a spus: ”Aici, în pustietate eu sunt regele, tu eşti doar conducătorul meu de oşti”. Dar a acceptat. Luptătorul din el tânjea după bătalii.
  Dar şi aceşti oşteni s-au dovedit nevolnici, necâştigând decât lupte neînsemnate, cu alte stâni din pustietate. Comandantul lor era fericit, simţind gustul victoriei, şi visând la bătalia cea mare. Făcea strategii, urmărea luptătorii, stabilindu-le sarcinile în luptă. Şi se gândea la momentul luptei celei mari.
  Şi a venit momentul luptei cu din afara pustietăţii. Se pornira înspre câmpul de bătaie, şi când au ajuns acolo au văzut oşteni în armuri strălucitoare, călarind armăsari dintre cei mai focoşi. Simţea mirosul luptei.  Abia îşi putea struni calul. Nu mai prididea dând ordine.
 Şi, ca din pământ a apărut regele cioban, amintindu-i că el e rege în pustietate şi va conduce bătălia după legile sale, pentru că nu strategia şi armele strălucitoare câştigă lupta. În pustietate se foloseşte doar ghioaga.
 Şi fostul rege, actual colonel, a primit în schimb o coroana de spini, aşteptând momentul când va fi crucificat, când ciobanii işi vor bate joc de el.
 Dar povestea nu are sfârşit, pentru ca s-a pierdut în negura vremilor şi nu se ştie daca regele nostru a aruncat coroana de spini şi a plecat cu calul sau spre orizont, căutând noi bătalii sau a rămas copil de stână al regelui cioban.

Autor: M.A.M